Introducere /на латыни/

Информация - Разное

Другие материалы по предмету Разное

Скачать Бесплатно!
Для того чтобы скачать эту работу.
1. Пожалуйста введите слова с картинки:

2. И нажмите на эту кнопку.
закрыть



orturi mai directe dect celea ale moralei, spre exemplu, toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale (evident, nu toate fenomenele sociale sunt fenomene juridice). Dacă moralitatea nu poate fi nici ea detaşată de cadrul social n schimb ea nu se sprijină pe “agenţi”specializaţi spre a o apăra, iar exerciţiul său poate fi la fel de bine individual, ct şi colectiv.

Dreptul, dimpotrivă, oricare ar fi formele şi genurile sale, este totdeauna fondat pe recunoaşterea colectivă fără de care nu s-ar putea stabili acea corespondenţă ntre obligaţiile unora şi pretenţiile altora. Cu alte cuvinte dreptul este social prin vocaţie şi prin conţinut.

Juriştii au privit dintotdeauna instrumentul lor de lucru legea ca pe o realitate cu o incontestabilă ncărcătură social-umană (“iubi societas ibi jus” spuneau romanii). Preocupări n direcţia stabilirii legăturii dreptului cu mediul nconjurător ntlnim din cele mai vechi timpuri. Şi Aristotel şi Platon, Cicero, Hobbes, Hugo Groţius etc. Au fost preocupaţi de a stabili o posibilă corespondenţă a legilor n lumea nconjurătoare. Montesquieu concepea chiar “ spiritul legilor ” n relaţiile dintre oameni şi dintre aceştea şi mediul nconjurător, definind legile ca raporturi necesare decurgnd din natura lucrurilor.

Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre o metodă sociologică n studiul dreptului de la nceputul acestui secol. Sociologia ca atare, şi leagă nceputurile de mijlocul secolului trecut. Ca ştiinţă a societăţii, a formelor de coexistenţă socială, sociologia debutează prin a afişa serioase rezerve faţă de ştiinţa dreptului.

ntlnirea dintre sociologie şi drept s-a petrecut n condiţiile n care, la o sută de ani de al apariţia, la 1804, a Codului civil francez s-a constatat o anumită rămnere n urmă a legilor faţă de evoluţia societăţii, o anumită “ntrziere culturală” a dreptului. Aceasta nu mai putea da ntotdeauna soluţii operative aspectelor noi pe care viaţa le ridica. Dreptul se afla “n ntrziere faţă de fapte”, el ncepea să-şi dezvăluie limitele.

Se apelează şi la sociologie, cercetndu-se, dincolo de hotarele sacre pnă atunci ale normei juridice, mediu social care condiţionează dreptul. Sociologia aduce o viziune nouă asupra dreptului definindu-l ca un fapt social şi ncearcă să resistematizeze sursele evoluţiei şi influenţei dreptului asupra societăţii, oferind ştiinţelor juridice o metodă raţională de studiere a fenomenului social.

Sociologii au recunoscut n preocupările străvechi ale dreptului elemente importante de sociologie juridică. Ei au constatat, astfel, că dintre toate fenomenele sociale (spirituale, morale, religioase etc.) fenomenul juridic se impune cu precădere ca fiind cel mai caracteristic din punct de vedere social.

Făcnd eforturi pentru a ieşi din tiparele pozitivismului, ştiinţa dreptului acordă la rndu-i, o tot mai mare atenţie cercetării legăturii dreptului cu mediul exterior. ntrebările juriştilor bazate pe “quid juris” şi cele ale sociologilor bazate pe “quid facti” ncep să-şi găsească temeiuri de apropiere.

Specialistul n drept public, profesorul francez Maurice Haurion remarca faptul că “ puţina sociologie te ndepărtează de drept, iar multa sociologie te readuce la el”. n replică, sociologul francez jurist la origine George Gurvitch completa (peste timp) “puţin drept te ndepărtează de sociologie, iar mai mult drept te readuce la ea”.

Cel care pune bazele cercetării sociologice a dreptului este juristul german Eugen Erlich prin lucrarea sa “ Bazele sociologiei dreptului ”, apărută n 1913.

Erlich, adept al “liberului drept” fundamentează necesitatea unei cercetări mai cuprinzătoare a realităţii juridice, care nu se poate reduce la stadiul normelor şi instituţiilor juridice, fiind necesare cercetări n plan vertical, n adncime pentru a se pune n evidenţă “dreptul viu”.

n continuare cercetarea sociologică juridică ia amploare, contribuind la aceasta att sociologi de renume cum ar fi: G.Trade, Max Weber, Georg Simmel ş. a., ct şi jurişti bine cunoscuţi, spre exemplu Rudolf Stammler, Renato Treves, Jean Carbonier etc.

Cercetările sociologice juridice dau o perspectivă nouă studiului realităţii juridice, ca realitate socială, verificnd modul n care societatea influenţează dreptul şi suportă, la rndu-i influenţa din partea acestuia. Acelaşi obiect (dreptul) pe care ştiinţele juridice l studiază din interior, sociologia juridică a dreptului pune n lumină faptul că ntre fenomenele sociale există unele care au un caracter juridic deosebit legile, activitatea jurisdicţională, activitatea administrativă, denumite uneori şi fenomene juridice primare, ntruct trăsătura lor evident juridică le face să se identifice cu dreptul n acelaşi timp nsă există şi fenomene juridice secundare, n care elementul juridic este mai puţin evident responsabilitatea socială, statutul şi rolul individului etc., - deşi nu se poate afirma că acest element lipseşte cu desăvrşire.

Cercetarea sociologică juridică mbrăţişează fără discriminări ambele forme de cuprindere a elementelor de juridicitate n fenomenele vieţii sociale. Prin metode care-i rămn specifice (observaţia, sondajul de opinie, ancheta sociologică, chestionarul, interviul), sociologia juridică mbrăţişează următoarele domenii:

  1. Domeniul creării dreptului;
  2. Domeniul cunoaşterii legilor de către cetăţeni şi organele de stat;
  3. Domeniul poziţiei subiecţilor raporturilor sociale faţă de reglementările juridice n vigoare;
  4. Domeniul cercetării cauzelor concrete ale ncălcării dreptului;
  5. Domeniul limitelor reglementării juridice, al raportului dintre sfera reglementărilor juridice şi extrajuridice, a formelor juridice şi metajuridice de influenţare a conduitei cetăţeneşti.

ntre temele de cercetare sociologică juridică se ntlnesc:

  1. Documentări solicitate de organe cu competenţe normative;
  2. Investigaţii cu caracter de expertiză legală;
  3. Investigaţii privind modul de administrare a justiţiei;
  4. Cunoaşterea legii;
  5. Investigaţii privind desfăşurarea procesului de reintegrare socială a persoanelor ce au comis fapte antisociale etc.

 

Cercetarea sociologică juridică (metoda sociologică) poate fi utilizată de legiuitor pentru a-şi procura informaţii n legătură cu măsura n care legea este respectată şi n ce proporţie legea şi găseşte suport din partea sentimentului juridic comun.

Exemplu. Sunt bine cunoscute rezultatele cercetărilor care au stat la baza unor măsuri legislativ-statale, cum ar fi legislaţia şi vrsta adolescenţei, conceptul de fapte antisocială, strategia activităţii de cunoaştere a legilor etc. Iată spre exemplu, n problematica autorităţii părinteşti, ntr-o anchetă socio-juridică mai veche desfăşurată n SUA, cercetătorii şi-au propus studierea următoarelor aspecte:

  1. Coincidenţele şi necoincidenţele ntre reglementarea autorităţii părinteşti şi sentimentele juridice ale societăţii;
  2. Unitatea sau diversitatea acelor sentimente;
  3. Analiza importanţei unor factori de stratificare a opiniilor n această materie vrsta, veniturile, sexul, pregătirea etc., n ce măsură rezultatele cercetării sociologice condiţionează oportunitatea unor reglementări juridice.

 

Rezultatele cercetărilor au scos la iveală, că n numai cinci din chestiunile studiate s-a observat o coincidenţă a reglementărilor de drept cu sentimentele celor chestionaţi. ntrebările puse au fost de tipul: părinţii au dreptul să controleze salariile copiilor? Care, poate fi vrsta minimă pentru ncheierea căsătoriei?

Ancheta a scos la iveală, printre alte concluzii, o lacună a reglementării legale: inexistenţa unor dispoziţii privitoare la vrsta adolescenţei. Sociologia şi psihologia operează o distincţie n evoluţia tnărului, vorbind de adolescenţă ca perioadă imediat premergătoare celei de maturitate psihică (chiar cuvntul vine de la adolesco ere a creşte, a căpăta puteri, a se maturiza).

Adolescenţa este stadiul ncepnd cu procesul maturizării sexuale, şi sfrşind odată cu apropierea maturităţii (biopsihice). n general perioada se situează ntre anii 12/13 18/19. Deşi există n sociologie asemenea delimitări, dreptul nu consideră vrsta respectivă ca o etapă deosebită n dezvoltarea personalităţii şi nu i se acordă forma unei categorii juridice separate ( e vorba, binenţeles, de dreptul SUA).

Această anchetă a subliniat concluzii legate, ntre altele, şi de necesitatea unor revederi ale legislaţiei, n diverse ramuri de drept, care să pună n lumină asemenea diferenţieri.

Deci n concluzie putem spune, că extinderea cercetării sociologice cu metodele proprii inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologică, nu au lăsat pe dinafară nici aspectele juridice ale vieţii sociale. Dimpotrivă ca urmare a

s