Introducere /на латыни/

Информация - Разное

Другие материалы по предмету Разное

Скачать Бесплатно!
Для того чтобы скачать эту работу.
1. Пожалуйста введите слова с картинки:

2. И нажмите на эту кнопку.
закрыть



raţională. n literatura de specialitate din ţara noastră, puntctul de vedere asupra poziţiei logicii n sistemul ştiinţelor logicii juridice, n sistemul ştiinţelor logicii au diferit. Astfel, profesorul Gheorghe Enescu consideră că există o logică judiciară n cadrul logicilor normative, iar profesorul Petru Botezat recunoaşte aportul dreptului la construirea teoriei argumentării. n general se are n vedere utilizarea regulilor n activitatea practică de realizare a dreptului (logica juridică) şi mai puţin ca un domeniu distinct de aplicare a logicii n procesul specific de cunoaştere juridică, ca o dialectică a gndirii juridice, a logicii actului de creaţie n drept.

Indiferent de poziţiile exprimate considerăm că principiile logicii formale nu se transpun mutais mutandis оn domeniul juridic. Ele capătă o expresie specifică n drept. Exprimnd o asemenea calitate, Kalimowski, defineşte astfel logica juridică: “ Studiul gndirii juridice discursive n toată ntinderea acestuia adică n toate operaţiile ei intelectuale pe care le efectuează n elaborarea, interpretarea şi aplicarea dreptului (G. Kalimowski, De la specificite de la logique citat de Gh. Mihai “Elemente constructive de argumentare juridică, Academia Bucureşti , 1982, p. 21)

Avnd n vedere modul n care acţionează norma juridică asupra comportamentului uman (prin impunerea unei conduite a face sau a nu face ceva prin permiterea unei conduite, prin recomandare sau prin stimulare unui gen de conduită, din punct de vedere al logicii deontice, s-ar putea formula următoarea schemă deontică a funcţionării normei:

conţinut

 

  1. variabilă indivizibilă pentru agentul acţiunii;
  2. variabilă propoziţională pentru caracterul acţiunii;
  3. variabilă propoziţională pentru caracterul condiţiilor;
  4. un factor deontic.

 

  1. permis = P
  2. interzis = I
  3. obligatoriu = O agentului
  4. recomandat = R
  5. stimulat = S

 

 

a să ntreprindă acţiunea…. P.

 

Schemă concepută de Gh von Wright n: Normă şi acţiune

Aplicaţiile logicii nu pot rămne doar la nivelul logicii deontice. Aşa cum se subliniază ntr-o lucrare relativ recentă: “… fără a respinge ctuşi de puţin cuceririle logicii deontice şi importanţa practică a acestor cuceriri ntr-o mai umană comcretizare a nobilelor idei ale justiţiei considerăm că teoria argumentării se poate construi ca parte a logicii juridice…” (Gh. Mihai “Elemente constructive de argumentare juridică)

ncă la nceputul secolului se consideră că pentru a interpreta dreptul sau pentru a construi un sistem de cunoştinţe bazat pe categorii şi concepţii funcţionale, trebuie să se aplice metoda clasică a jurisconsulţilor. “ această metodă notează Larnande se compune din inducţie şi deducţie şi constituie n mod esenţial din cercetări ce trebuie efectuate asupra constituţiilor, a acordurilor, a legilor, precum şi a deciziilor juridice şi a practicii ” . Ulterior, utilizarea instrumentelor logice a privit nu numai analiza construcţiei tehnice a dreptului cea care pune n lumină virtuţile, teoretice ale unui sistem de drept - , dar şi finalităţile pe care le urmăreşte şi valorii pe care le ocroteşte sistemul respectiv. Această extindere a ntrebuinţării metodei a legat-o mai strns de celelalte metode, a implicat-o n “defrişarea” unor zone de cunoaştere ignorate pnă atunci.

Referindu-ne la principalele metode ale cercetării juridice menţionăm n primul rnd metoda logică.

Оn cercetarea dreptului, a fenomenului juridic att de complex, Teoria dreptului, toate ştiinţele juridice se folosesc de categoriile, raţionamentele logice. Făcnd abstracţie de ceea ce nu este esenţial, ntmplător n existenţa dreptului, teoria caută să dezvăluie, folosindu-se de metoda logică, ceea ce este esenţial, caracteristic, pentru drept. De importanţa aplicării Logicii n cercetarea fenomenului juridic vorbeşte nsăşi faptul că s-a conturat ca o disciplină aparte logica juridică.

Dreptul este o ştiinţă nu exclusiv deductivă. Att n construcţiile sale teoretice, ct şi n practica juridică, necesitatea argumentării se prezintă ca o cerinţă sine qua non ( de la sine ). Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi n drept de la premisa, că nu se poate dovedi deductiv nimic de cвt pornind de la principii anterioare.

Metoda logică este de largă utilitate n orice act de gndire ştiinţifică. n drept ea este o totalitate de procedee şi operaţiuni metodologice şi gnoseologice specifice, prin care se creează posibilitatea surprinderii structurii şi dinamicii raporturilor necesare ntre diferite componente ale sistemului juridic al unei societăţi.

Ca ştiinţă eminamente sistematică, dreptul se apropie considerabil de matematică, astfel că cineva a putut defini dreptul ca o “matematică a ştiinţelor sociale”. O asemenea apropiere este posibilă datorită caracterului pregnant logic al dreptului.

Obiectul lor fiind deosebit, matematica şi dreptul au puncte comune sub aspectul formei, deducnd din necesitatea stringentă a formei şi formării ipotezelor. O normă procedurală de drept obligă pe acela care face o afirmaţie n faţa instanţei s-o dovedească, stabilind şi reguli ce alcătuiesc tehnica dovezii.

Dacă ştiinţa nseamnă folosirea sistematică a puterii intelectuale umane pentru producerea cunoaşterii, ştiinţa dreptului şi propune să expună tematic şi să analizeze logic dreptul, n aşa fel nct acesta ca actor de “ programare ” a libertăţii de acţiune a oamenilor să constituie un tot coerent, care să nu contrazică prin contradicţii anterioare.

Juristului omului de ştiinţă şi practicianului i este necesar şi util ntregul aparat al logicii. Am putea chiar afirma că există o adevărată pasiune de drept pentru conceptele logicii formale. Aceasta se explică prin simplitatea rezolvării problemelor de gndire sau celor de practică, se crede adesea că este suficient să stăpneşti formele şi perceptele gndirii logice pentru ca succesul să fie asigurat.

 

 

 

 

B. Metoda istorică

 

Potrivit metodei istorice ştiinţele juridice cercetează dreptul n perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lungul diferitelor ornduiri sociale, ele analizează esenţa, forma şi funcţiile dreptului raportate la etapa istorică pe care o străbate o societate, ştiut fiind că instituţiile juridice poartă pecetea transformărilor istorice ale poporului şi ţării respective.

Metoda istorică se mpleteşte strns cu istoria dezvoltării sociale. Pentru jurişti este extrem de importantă dezvoltarea sensului evenimentelor trecute. n fiecare lege sunt sintetizate necesităţi reale ale vieţii, se exprimă o anumită stare a moravurilor. Pentru acest motiv, cunoaşterea reglementărilor şi formelor de drept, costituie un important document şi pentru istorie.

Legea celor 12 Table, care a rezistat cu mici modificări timp de peste zece secole, vastă operă legislativă a lui Iustinian (Codul, Digestele, Institutele, Novelele), Codul lui Manu n India etc., sunt monumente juridice, dar n egală măsură, acestea dau dovadă evoluţiei istorice.

Оn оndelungata istorie a poporului nostru, formele dreptului vechi fac spiritul umanist al setei de dreptate şi adevăr care au caracterizat acest popor urmaşii celor mai drepţi şi mai viteji dintre traci, cum i caracterizează Herodot pe geto-daci.

n constituţia poporului (şi n cercetările de istorie), legea ţării sau obiceiului pămntului erau socotite ca un “ drept vechi ”, o datină din bătrni, provenind din timpuri “ de dinainte “, de la formarea ţării sau mai ncolo. Mai trziu n dreptul feudal scris (Pravila lui Vasile Lupu, Pravila lui Matei Basarab etc.), sunt cuprinse noi reglementări, care oglindesc schimbările petrecute n viaţa economică, politică, culturală a ţărilor romne.

n general dreptul urmează firul evoluţiei sociale, n el reflectndu-se nivelul dezvoltării culturale a unei societăţi. Valoarea creaţiei juridice a diferitor popoare şi din diferite epoci istorice se integrează n mod nemijlocit n cultura poporului şi epocii respective, contribuie şi, n acelaşi timp, de nivelul acestei culturi.

Pentru cunoaşterea sistemelor de drept sunt extrem de utile juristului concluziile istoricului, aşa cum şi istoricii trebuie să se aplece asupra documentului juridic. Orice istorie trebuie să-şi propună ca scop aflarea şi dovedirea adevărului n faptele omeneşti. Ideea dreptului străbate de la un capăt la altul istoria.

Viaţa lăuntrică a popoarelor nu poate fi bine nţeleasă fără cercetarea aşezămintelor lor, care se ntemeiază pe reglementări şi raporturi juridice, astfel că un mare istoric francez a putut conchide: “ Orice jurisconsult trebuie să fie istoric şi fiecare istoric trebuie să fie jurisconsult ”. Pentru că “ ce sunt toate frămntările popoarelor continua Xenopol - d

s