Introducere /на латыни/

Информация - Разное

Другие материалы по предмету Разное

Скачать Бесплатно!
Для того чтобы скачать эту работу.
1. Пожалуйста введите слова с картинки:

2. И нажмите на эту кнопку.
закрыть



rol important n activitatea juridică la diferitele ei ipostaze.

 

 

 

METODELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE A FENOMENULUI JURIDIC

 

Consideraţii generale

 

Metodologia juridică poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, dar şi artizanul dreptului, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său. ntr-o exprimare plastică, Mircea Manolescu considera că metodologia juridică ar fi sistemul care organizează legăturile dintre apele adnci uneori liniştite, alteori tumultuoase - din diferite regnuri juridice, aflate la att de deosebite niveluri şi cu mare accidente de teren ntre ele. Spre deosebire de alte concepţii care consideră că metodologia juridică este, de fapt, filozofia unei metodologii juridice autonome, n sensul independenţei de orice concepţie filozofică (“fără a se subordona unei anumite icoane de lume şi viaţă”).

Ca şi n orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică se bazează pe folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode şi procedee cu ajutorul cărora are loc studierea dreptului n toată complexitatea sa. Metodele de cercetare n domeniul ştiinţelor sociale s-au dezvoltat şi perfecţionat şi ele n contextul general al impulsului dat cunoaşterii ştiinţifice de noua revoluţie ştiinţifică contemporană, evidenţiat mai ales prin folosirea noilor cuceriri ale informaticii şi tehnicii de calcul.

Dacă natura operează spontan, gndirea, n mod special cea ştiinţifică, acţionează pe bază metodică. Metoda deci apare ca un mijloc eficace al gndirii. Modul n care cugetarea omenească se desfăşoară reproduce pe cel al realităţii.

Din momentul n care s-a stabilit, că drumul către adevăr este mai preţios dect nsăşi stăpnirea lui, problema căilor pe care cugetarea le urmează şi a mijloacelor pe care le foloseşte a devenit aproape chinuitoare.

Problema metodelor de cercetare n domeniul ştiinţelor sociale este deosebit de complexă n condiţiile dezvoltării contemporane, a ntrepătrunderii diferitor ştiinţe, inclusiv a apariţiei a aşa-numitor discipline de graniţă sau de intersecţie. De aceea, pe lngă metodele specifice fiecărei ramuri de ştiinţe sociale sau ale naturii se recurge azi la generalizarea şi extinderea unor metode, altădată proprii altor ştiinţe. n această ordine de idei, menţionăm extinderea cercetărilor interdisciplinare cu folosirea evident şi a unor metode complexe. Ştiinţele juridice nu au fost nici ele scutite de această orientare, deşi din păcate, n acest domeniu s-a făcut destul de puţin pentru cercetarea teoretică a noilor metodologii şi, ca o consecinţă firească a acestei stări de lucruri, nici utilizarea practică a noilor metode nu a nregistrat progresele necesare.

n condiţiile revoluţiei actuale ştiinţifice şi tehnologice se produc profunde transformări de structură, de viziune ce determină ca cercetarea ştiinţifică să treacă printr-o mutaţie fecundă. Această mutaţie aduce n prim plan un spaţiu privilegiat acela al ntlnirii ştiinţelor, al dezvoltării unor cercetări la confluenţa, la limita ştiinţelor.

Оn plan metodologic asistăm la importante “mprumuturi”, la o adevărată contaminare metodologică. Fenomenul este resimţit şi n domeniul cercetării dreptului, n care se mbină metodele tradiţionale cu cele moderne.

Vorbind de metodele de cercetare ale Teoriei generale a dreptului avem n vedere de fapt metodele de cercetare ale ştiinţei juridice, n general, şi abordarea lor teoretică, sarcina ce revine Teoriei generale a dreptului.

Acum să facem unele precizări terminologice privind noţiunea de metodă, metodologie ş.a.m.d.

Cuvntul metodă vine de la grecescul “methodos”- cale, drum, dar şi: mod de expunere. Preocuparea pentru perfecţionarea metodei a dus la apariţia ştiinţei despre metodă metodologia. Metodologia reprezintă sistemul celor mai generale principii de investigaţie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective.

Metoda priveşte fie un anumit principiu metodologic (metodă particulară), fie un procedeu tehnic oarecare (metodă individuală).

O metodă n sensul adevărat al cuvntului, trebuie să fie determinată de nsăşi obiectul cercetării ştiinţifice, trebuie să corespundă legilor acestuia. ntre diversele trepte metodologice generala, particulara, individuala se stabilesc raporturi complexe, n cadrul cărora se pot distinge aspecte caracteristice legături dintre general şi particular, dintre parte şi ntreg, dintre proces şi moment, etc.

O bună cunoaştere, explicare şi interpretare a dreptului (a fenomenului juridic) reclamă o metodologie corespunzătoare n baza căreia să se realizeze o nţelegere ştiinţifică a mecanismului acţiunii sociale a dreptului, a funcţiilor lui, a esenţei conţinutului şi formei sale, a legăturilor sale multiple cu societatea.

Aşa deci, arătăm că prin metode nţelegem un ansamblu de operaţii intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite pentru atingerea unuia sau mai multor obiective privind cunoaşterea unui fenomen. n acest scop, pot fi folosite şi anumite procedee tehnice, care sunt unelte auxiliare ale metodelor şi nu trebuie confundate cu acestea.

Studiul metodelor de cercetare n domeniul ştiinţelor juridice, a valorii lor euristice pentru descoperirea unor cunoştinţe noi, revine teoriei generale a dreptului. Aceasta nu elimină nsă posibilitatea ca şi celelalte ramuri ale ştiinţei dreptului să-şi aducă contribuţia la perfecţionarea metodologiei juridice n domeniul lor de investigaţii.

 

 

 

Noţiunea metodologiei juridice

 

Ştiinţa dreptului şi afirmă statutul epistemologic printr-o preocupare constantă şi veche pentru perfecţionarea mijloacelor gndirii obiectului său.

n ultimul timp, această preocupare este concentrată n cadrul teoriei şi sociologiei juridice.

Preocupări de definire a metodologiei juridice şi de analiză a metodelor cercetării ştiinţifice a dreptului sunt prezente n literatura juridică. Aşa cum s-a reţinut ntr-un şir de lucrări, metodologia juridică, poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului, care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante, cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său.

n ce ne priveşte definim metodologia juridică ca sistem al acelor factori de relativă invarianţă ntr-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc ntre diferite metode n procesul cunoaşterii fenomenului juridic.

Factorii de relativă invarianţă ntr-un număr suficient de mare de metode sunt n acest caz principiile, normele sau criteriile metodologice, ele formează conţinutul metodologiei juridice.

Raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc ntre diferitele metode, fie nainte, fie n timpul, fie după ncheierea actului de cercetare ştiinţifică alcătuiesc obiectul metodologiei juridice. Acest obiect nu-l formează deci metodele n sine, ci raporturile multiple dintre acestea.

ntruct metodele diferă ca grad de abstractizare, ca arie de aplicare, ca grad al preciziei pe care o pot oferi cercetării ştiinţifice, se justifică dezvoltarea unei metodologii juridice, ca un ansamblu de norme de selectare, de cooperare şi apreciere a avantajelor şi, eventual, dezavantajului aplicării diverselor metode.

Este de remarcat şi faptul că analiza sistemului metodelor de cercetare a fenomenului juridic nu se vrea n nici un fel un “clasament valoric”, n sensul că nu poate fi absolutizată valoarea uneia n raport cu alta. Totodată trebuie combătut extremismul metodologic. Se impune o strnsă colaborare, o combinare a metodelor de cercetare ntruct fiecare are vocaţia de a sesiza universalul.

 

 

 

Metodele cercetării ştiinţifice juridice

 

A. Metoda logică

 

Cunoaşterea pe cale deductivă pleacă şi n drept de la premisa că nu se poate dovedi deductiv nimic dect pornind de la principii anterioare. Există pentru deducţie un ananke stenai inducţia, şi prin urmare, experienţa.

Conceptele matematice scrie Wundt rezultă din raportul abstract ale formelor intuiţiei şi reduc ntotdeauna la elementele de cea mai simplă formă intuitivă. Jurisprudenţa scoate scoate conceptele ei din relaţiile cele mai complicate ale comerţului uman şi ale comportamentului arbitrar. Astfel matematic este după natura problemei cea mai simplă din toate ştiinţele, iar jurisprudenţa, cea mai complicată.

Deducţia n drept este n ntregime dominată de silogismele de subsumare. Nu ntmplător, Ath. Joja consideră că “tehnica juridică şi retorica sunt o altă obrşie a logicii”.

S-a discutat ndelung n legătură cu existenţa logicii juridice ca o logică

s