Introducere

Funcţiile dreptului comparat nu pot fi disociate de funcţiile generale ale Teoriei dreptului (cognitivă, critică, practic-aplicativă). Comparaţia ajută esenţial la

Introducere

Информация

Разное

Другие материалы по предмету

Разное

Сдать работу со 100% гаранией
ă juridică şi în practica dreptului a izvorât din nevoia de a conferi noi valenţe acestei cercetări, în strânsă legătură cu unităţile practice. Folosirea calculatoarelor ajută deciziei, această folosire nu îngustează posibilităţile de decizie, ci dimpotrivă le optimizează. Timpul economisit este folosit la fundamentarea temeinică a deciziei. Informatica juridică îmbunătăţeşte procesul decizional prin rapiditatea efectuării diferitelor operaţiuni.

În ultimul timp, chiar în plan decizional se poate vorbi de rolul ordinatorului este vorba de deciziile cu caracter “repetitiv” (mai ales în domeniul deciziei administrative) caracterizate prin faptul că în conţinutul lor se face aplicarea mecanică şi identică (pentru aceleaşi categorii de fapte) a unor norme juridice la situaţii reductibile în formule matematice finale.

Pe plan mondial cercetările de informatică juridică au fost orientate în următoarele direcţii:

  1. Elaborarea şi sistematizarea legislaţiei;
  2. Evidenţa legislativă;
  3. Evidenţa deciziilor de practică judecătorească (a precedentelor judecătoreşti);
  4. Stocarea şi sistematizarea informaţiei juridice;
  5. Evidenţe criminologice etc.

În planul evidenţei legislative calculatorul, în baza programelor informatice oferă datele necesare în vederea aprecierii exacte a corelaţiilor dintre reglementări, realizând recesământul normelor ce pot intra în conflict.

Consiliul Europei (prin Direcţia Afacerilor juridice) şi Comisia Pieţei Comune (prin Serviciul Juridic) desfăşoară în mod coordonat eforturi pentru unificarea cercetărilor privind perspectivele legislaţiei comunitare.

Încă din anul 1969, comitetul miniştrilor din Consiliul Europei a creat un organ de experţi pentru armonizarea modalităţilor implementării informaţiei juridice în calculator în domeniul privind tratatele internaţionale, reglementări interne şi date de statistică juridică.

Este în afara discuţiei faptul că, în condiţiile tehnice actuale nu se pune problema utilizării calculatorului pentru a înlocui judecătorul în pronunţarea unei soluţii în procesul judiciar.

Hotărârea judecătorească nu înseamnă aplicarea pur mecanică a legii la o cauză determinată. Aşa cum nu există două frunze absolut identice, doi fulgi de nea la fel, tot astfel nu putem să întâlnim două speţe, două cazuri de viaţă, identice, chiar dacă în elementele lor generale, speţele ce se deduc în faţa completului de judecată pot prezenta (şi prezintă) multe aspecte comune. Instanţa trebuie, pentru acest motiv, să facă o evaluare a fiecărei speţe sub cele mai variate aspecte, cu grijă de nuanţe şi de individualizare a trăsăturilor ce sunt impuse de circumstanţele fiecărei cauze şi de particularităţile fiecărui participant (reclamant, pârât, inculpat, parte civilă, parte responsabilă etc.) la procesul judiciar. Aceasta nu înseamnă că ordinatorul nu-şi află locul pe masa judecătorului. Dimpotrivă, aşa cum demonstrează situaţia organizării instanţelor din ţările dezvoltate pe masa fiecărui judecător se află un terminal de la care se poate obţine într-un termen record o cantitate de informaţie legislativă de doctrină şi de practică, care scuteşte eforturi considerabile, aduce plusul de exactitate, de siguranţă şi accelerează considerabil rezultatul (stabilirea şi motivarea soluţiei).

În general, metodele cantitative aplicate în drept din care am amintit doar câteva au meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecţionarea reglementărilor juridice, la sporirea eficienţei lor sociale, precum şi la îmbunătăţirea activităţii practice de realizare a dreptului. De aceea orice rezervă, orice prejudecată cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic înlăturate.

Dintre alte metode este de reţinut importanţa folosirii metodei statistice, utilă atât pentru procesul de elaborare a dreptului cât şi pentru cel de aplicare. De altfel, statistica judiciară s-a conturat ca un domeniu distinct al statisticii.

Cât priveşte metoda experimentală proprie ştiinţelor naturii, menţionăm că în domeniul dreptului uneori în domeniul reglementării cu caracter economic, când punându-se problema unei transformări de ansamblu, la scara naţională, s-a recurs în prealabil la verificarea noilor măsuri la scară redusă, în câteva unităţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii

Pornind de la legătura indisolubilă între drept şi stat, ceea ce face ca oamenii de ştiinţă, specialişti în teoria dreptului, să se ocupe, de asemenea, de teoria statului, au apărut lucrări teoretice cu caracter monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului şi dreptului, constituindu-se şi o disciplină distinctă de teoria generală a statului şi dreptului.

În principiu, ştiinţa juridică ar fi incompletă, iar juristul unilateral fără studierea statului, în aşa măsură cele două fenomene statul şi dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte, noţiuni, categorii legate de stat se analizează în cadrul disciplinei Teoria generală a dreptului şi statului. În orice caz, teoria generală a dreptului şi statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul, legătura sa cu dreptul, fiindcă numai astfel va putea da o imagine armonios închegată şi bine conturată asupra dreptului.

Revenind la cercetarea şi definiţia obiectului teoriei generale a dreptului şi statului este de reţinut că ea studiază dreptul şi statul în ansamblu în generalitatea şi integritatea sa, ordinea juridică în întregime. Ea formulează definiţia dreptului şi statului, celelalte concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate ştiinţele juridice, cum sunt, bunăoară, categoriile de normă juridică izvor de drept, sistem de drept, ordine de drept, răspundere juridică, drept subiectiv ş.a. De asemenea, ea formulează o serie de principii generale, valabile pentru toate ştiinţele juridice. De exemplu, principiile legalităţii, supremaţiei legii, prezumţiei de cunoaştere a legii (nimeni nu se poate scuza de necunoaşterea legii) ş.a. Teoria generală a dreptului şi statului studiază, de asemenea, metodologia de cercetare, folosită de ştiinţa dreptului.

Ca disciplină de învăţământ teoria generală a dreptului şi statului are şi un caracter de introducere în studiul materiilor juridice. Ea poate fi însă şi o disciplină conclusivă, de sinteză, dar pentru aceasta ar trebui studiată în ultimii ani sau chiar în ultimul an de studii, după însuşirea majorităţii materiilor.

 

Metodologia juridică poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, dar şi artizanul dreptului, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său.

Ca şi în orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică se bazează pe folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode şi procedee cu ajutorul cărora are loc studierea dreptului în toată complexitatea sa

În legătură cu acest fapt menţionăm extinderea cercetărilor interdisciplinare cu folosirea evidentă şi a unor metode complexe. Ştiinţele juridice nu au fost nici ele scutite de această orientare, deşi din păcate, în acest domeniu s-a făcut destul de puţin pentru cercetarea teoretică a noilor metodologii şi, ca o consecinţă firească a acestei stări de lucruri, nici utilizarea practică a noilor metode nu a înregistrat progresele necesare.

O bună cunoaştere, explicare şi interpretare a dreptului (a fenomenului juridic) reclamă o metodologie corespunzătoare în baza căreia să se realizeze o înţelegere ştiinţifică a mecanismului acţiunii sociale a dreptului, a funcţiilor lui, a esenţei conţinutului şi formei sale, a legăturilor sale multiple cu societatea.

Referindu-ne la principalele metode ale cercetării juridice menţionăm în primul rând metoda logică.

În cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atât de complex, Teoria dreptului, toate ştiinţele juridice se folosesc de categoriile, raţionamentele logice. Făcând abstracţie de ceea ce nu este esenţial, întâmplător în existenţa dreptului, teoria caută să dezvăluie, folosindu-se de metoda logică, ceea ce este esenţial, caracteristic, pentru drept. De importanţa aplicării Logicii în cercetarea fenomenului juridic vorbeşte însăşi faptul că s-a conturat ca o disciplină aparte logica juridică.

În legătură cu metoda istorică arătăm că potrivit acestei metode ştiinţele juridice cercetează dreptul în perspectiva şi evoluţia sa istorică, de-a lungul diferitelor orânduiri sociale, ele analizează esenţa, forma şi funcţiile dreptului raportate la etapa istorică pe care o străbate o societate, ştiut fiind că instituţiile juridice poartă pecetea transformărilor istorice ale poporului şi ţării respective.

Apelând la istorie, dreptul îşi află condiţiile ce-i pot descifra ascendenţa. Astfel, plecând de la datele pe care le oferă istoria, în cercetarea marilor instituţii juridice ştiinţa dreptului, constatând vechimea lor, le urmăreşte evoluţia, configuraţia, funcţiile etc.

O altă metodă, ce poate fi amintită în cadrul acelui

Похожие работы

<< < 2 3 4 5 6 7 >