Introducere

Информация - Разное

Другие материалы по предмету Разное

Скачать Бесплатно!
Для того чтобы скачать эту работу.
1. Пожалуйста введите слова с картинки:

2. И нажмите на эту кнопку.
закрыть



orba, binenţeles, de dreptul SUA).

Această anchetă a subliniat concluzii legate, ntre altele, şi de necesitatea unor revederi ale legislaţiei, n diverse ramuri de drept, care să pună n lumină asemenea diferenţieri.

Deci n concluzie putem spune, că extinderea cercetării sociologice cu metodele proprii inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologică, nu au lăsat pe dinafară nici aspectele juridice ale vieţii sociale. Dimpotrivă ca urmare a extinderii lor s-a conturat sociologia juridică ca disciplină de sinestătătoare, născută din nevoie şi ca rezultat al analizei factorilor sociali de condiţionare şi intercondiţionare ai dreptului. n efortul de creare şi conturare ct mai precisă a acestei discipline a fost creată o Asociaţie internaţională de sociologie juridică, iar la unele Facultăţi de drept se predau cursuri n această materie.

 

  1. Metodele cantitative şi alte metode

Metodele cantitative, capătă n ultimul timp o tot mai mare pondere n cercetarea ştiinţifică juridică, cu largi şi imediate aplicaţii n practica dreptului. n general azi, teoria juridică nu poate merge dect n strnsă corelaţie cu nevoile practice ale creării şi aplicării dreptului.

Ipotezele ştiinţifice se cer a fi verificate n cadrul unor strategii ale dezvoltării fenomenului juridic, n ultimă corelaţie cu scenariile dezvoltării economico-sociale. Descifrarea, explicarea, propunerea de decizii şi prognoză se bazează pe aprecieri teoretice argumentate prin experienţă dobndită din studiul cazurilor secundare. Există n ţările occidentale chiar o ramură specializată jurometria care pleacă de la procedeul cazuistic ca un mod de abordare orientat spre cazul singular.

Necesitatea introducerii unor metode cantitative n cercetarea ştiinţifică juridică şi n practica dreptului a izvort din nevoia de a conferi noi valenţe acestei cercetări, n strnsă legătură cu unităţile practice. Folosirea calculatoarelor ajută deciziei, această folosire nu ngustează posibilităţile de decizie, ci dimpotrivă le optimizează. Timpul economisit este folosit la fundamentarea temeinică a deciziei. Informatica juridică mbunătăţeşte procesul decizional prin rapiditatea efectuării diferitelor operaţiuni.

n ultimul timp, chiar n plan decizional se poate vorbi de rolul ordinatorului este vorba de deciziile cu caracter “repetitiv” (mai ales n domeniul deciziei administrative) caracterizate prin faptul că n conţinutul lor se face aplicarea mecanică şi identică (pentru aceleaşi categorii de fapte) a unor norme juridice la situaţii reductibile n formule matematice finale.

Pe plan mondial cercetările de informatică juridică au fost orientate n următoarele direcţii:

  1. Elaborarea şi sistematizarea legislaţiei;
  2. Evidenţa legislativă;
  3. Evidenţa deciziilor de practică judecătorească (a precedentelor judecătoreşti);
  4. Stocarea şi sistematizarea informaţiei juridice;
  5. Evidenţe criminologice etc.

n planul evidenţei legislative calculatorul, n baza programelor informatice oferă datele necesare n vederea aprecierii exacte a corelaţiilor dintre reglementări, realiznd recesămntul normelor ce pot intra n conflict.

Consiliul Europei (prin Direcţia Afacerilor juridice) şi Comisia Pieţei Comune (prin Serviciul Juridic) desfăşoară n mod coordonat eforturi pentru unificarea cercetărilor privind perspectivele legislaţiei comunitare.

ncă din anul 1969, comitetul miniştrilor din Consiliul Europei a creat un organ de experţi pentru armonizarea modalităţilor implementării informaţiei juridice n calculator n domeniul privind tratatele internaţionale, reglementări interne şi date de statistică juridică.

Este n afara discuţiei faptul că, n condiţiile tehnice actuale nu se pune problema utilizării calculatorului pentru a nlocui judecătorul n pronunţarea unei soluţii n procesul judiciar.

Hotărrea judecătorească nu nseamnă aplicarea pur mecanică a legii la o cauză determinată. Aşa cum nu există două frunze absolut identice, doi fulgi de nea la fel, tot astfel nu putem să ntlnim două speţe, două cazuri de viaţă, identice, chiar dacă n elementele lor generale, speţele ce se deduc n faţa completului de judecată pot prezenta (şi prezintă) multe aspecte comune. Instanţa trebuie, pentru acest motiv, să facă o evaluare a fiecărei speţe sub cele mai variate aspecte, cu grijă de nuanţe şi de individualizare a trăsăturilor ce sunt impuse de circumstanţele fiecărei cauze şi de particularităţile fiecărui participant (reclamant, prt, inculpat, parte civilă, parte responsabilă etc.) la procesul judiciar. Aceasta nu nseamnă că ordinatorul nu-şi află locul pe masa judecătorului. Dimpotrivă, aşa cum demonstrează situaţia organizării instanţelor din ţările dezvoltate pe masa fiecărui judecător se află un terminal de la care se poate obţine ntr-un termen record o cantitate de informaţie legislativă de doctrină şi de practică, care scuteşte eforturi considerabile, aduce plusul de exactitate, de siguranţă şi accelerează considerabil rezultatul (stabilirea şi motivarea soluţiei).

n general, metodele cantitative aplicate n drept din care am amintit doar cteva au meritul incontestabil de a contribui efectiv la perfecţionarea reglementărilor juridice, la sporirea eficienţei lor sociale, precum şi la mbunătăţirea activităţii practice de realizare a dreptului. De aceea orice rezervă, orice prejudecată cu privire la utilitatea acestor metode trebuie statornic nlăturate.

Dintre alte metode este de reţinut importanţa folosirii metodei statistice, utilă att pentru procesul de elaborare a dreptului ct şi pentru cel de aplicare. De altfel, statistica judiciară s-a conturat ca un domeniu distinct al statisticii.

Ct priveşte metoda experimentală proprie ştiinţelor naturii, menţionăm că n domeniul dreptului uneori n domeniul reglementării cu caracter economic, cnd punndu-se problema unei transformări de ansamblu, la scara naţională, s-a recurs n prealabil la verificarea noilor măsuri la scară redusă, n cteva unităţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii

Pornind de la legătura indisolubilă ntre drept şi stat, ceea ce face ca oamenii de ştiinţă, specialişti n teoria dreptului, să se ocupe, de asemenea, de teoria statului, au apărut lucrări teoretice cu caracter monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului şi dreptului, constituindu-se şi o disciplină distinctă de teoria generală a statului şi dreptului.

n principiu, ştiinţa juridică ar fi incompletă, iar juristul unilateral fără studierea statului, n aşa măsură cele două fenomene statul şi dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte, noţiuni, categorii legate de stat se analizează n cadrul disciplinei Teoria generală a dreptului şi statului. n orice caz, teoria generală a dreptului şi statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul, legătura sa cu dreptul, fiindcă numai astfel va putea da o imagine armonios nchegată şi bine conturată asupra dreptului.

Revenind la cercetarea şi definiţia obiectului teoriei generale a dreptului şi statului este de reţinut că ea studiază dreptul şi statul n ansamblu n generalitatea şi integritatea sa, ordinea juridică n ntregime. Ea formulează definiţia dreptului şi statului, celelalte concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate ştiinţele juridice, cum sunt, bunăoară, categoriile de normă juridică izvor de drept, sistem de drept, ordine de drept, răspundere juridică, drept subiectiv ş.a. De asemenea, ea formulează o serie de principii generale, valabile pentru toate ştiinţele juridice. De exemplu, principiile legalităţii, supremaţiei legii, prezumţiei de cunoaştere a legii (nimeni nu se poate scuza de necunoaşterea legii) ş.a. Teoria generală a dreptului şi statului studiază, de asemenea, metodologia de cercetare, folosită de ştiinţa dreptului.

Ca disciplină de nvăţămnt teoria generală a dreptului şi statului are şi un caracter de introducere n studiul materiilor juridice. Ea poate fi nsă şi o disciplină conclusivă, de sinteză, dar pentru aceasta ar trebui studiată n ultimii ani sau chiar n ultimul an de studii, după nsuşirea majorităţii materiilor.

 

Metodologia juridică poate să apară ca o ştiinţă despre ştiinţa dreptului care dezvăluie aspecte din cele mai importante şi pasionante cum ar fi: modul cum lucrează omul de ştiinţă, dar şi artizanul dreptului, regulile ştiinţei dreptului, caracterul său.

Ca şi n orice domeniu, cercetarea ştiinţifică juridică se bazează pe folosirea unei metodologii, a unui ansamblu de metode şi procedee cu ajutorul cărora ar

s