Introducere

Funcţiile dreptului comparat nu pot fi disociate de funcţiile generale ale Teoriei dreptului (cognitivă, critică, practic-aplicativă). Comparaţia ajută esenţial la

Introducere

Информация

Разное

Другие материалы по предмету

Разное

Сдать работу со 100% гаранией

Introducere

 

Orice fenomen social apărut spontan sau generat de alţi factori necesită studierea lui de diferite ştiinţe apărute sau existente la moment în societatea noastră. Adoptând principiul că nimic nu se pierde totul se transformă, din domeniul ştiinţelor fizice, teoriei generale a dreptului, la rându-i, îi revine sarcina elucidării evoluţiei relaţiilor şi a realităţii sociale. Pentru aceasta ea utilizează un şir de metode specifice numai ei ca ştiinţă juridică. Dar pentru definirea completă este nevoie nu numai de metodele tradiţionale adoptate, ci şi de cele întrebuinţate de alte discipline de graniţă ce au într-o oarecare măsură trăsături comune (istoria, politologia, psihologia, medicina, cibernetica etc.).

În lucrarea de faţă ne-am propus să arătăm principalele metode curente folosite în teoria generală a dreptului, specificul şi modelul de acţiune a fiecăreia. Teoria generală fiind o ştiinţă juridică are ca obiectiv definirea şi studierea principalelor valori sociale promovate, precum şi particularităţile subtile ce constituie un impediment în înţelegerea şi acceptarea lor de către societate. Având un spectru variat de abordare ea lasă loc deschis pentru ştiinţele moderne şi viitoare pentru completarea carenţelor observate în societate şi în lume în general. Bazându-ne pe zicala că nu există viitor fără trecut, metodele utilizate actualmente, deşi după unii vor fi considerate învechite, vor constitui un imbold pentru adoptarea unor metode noi de înaltă operabilitate şi eficacitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

Obiectul de studiu

Obiectul ştiinţei juridice îl constituie studierea dreptului, a fenomenului juridic în toată complexitatea sa: dreptul ca ansamblu de norme, drepturile subiective, relaţiile juridice şi ordinea de drept din societate, conştiinţă juridică, corelaţia drept stat.

Dacă faţă de ştiinţele naturii, ştiinţa dreptului se deosebeşte prin faptul că are ca obiect nu natura şi, deci, descoperirea legilor ei de existenţă şi manifestare, ci un aspect al vieţii sociale şi anume dreptul, apoi în cadrul ştiinţelor sociale ştiinţa juridică se distinge (alături de etică) ca fiind o ştiinţă normativă, deoarece fragmentul din realizarea socială pe care-l studiază este reprezentat de normele juridice.

Ansamblul normelor juridice se constituie într-un sistem al ştiinţelor juridice, în cadrul căruia se pot distinge, în funcţie de sfera şi modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe şi anume:

  1. Ştiinţe juridice teoretice globale;
  2. Ştiinţe juridice de ramură;
  3. Ştiinţe juridice istorice.1

În cadrul primei grupe se înscrie Teoria generală a dreptului şi statului având ca obiect abordarea teoretică, generală a dreptului şi statului şi funcţiile şi formele sale de manifestare.

Teoria generală a dreptului şi statului, ca ramură distinctă a ştiinţelor juridice, apare şi se constituie, în secolul XX-lea, în prima sa jumătate şi mai pronunţat, după cel de-al doilea război mondial. Aceasta nu înseamnă nicidecum că abordarea teoretică, generală a studiului ar fi fost neglijată până la epoca contemporană.

Dimpotrivă, aşa cum am menţionat preocupări în acest sens au existat din cele mai vechi timpuri. Ele au avut însă şi au continuat să aibă de-a lungul secolelor un caracter, preponderent filosofic, ajungându-se în secolul al XX-lea la constituirea filosofiei dreptului ca ramură distinctă a filozofiei şi ca disciplină de învăţământ destinată studiului teoretico-filozofic al dreptului. În unele ţări o disciplină cu acelaşi subiect apare sub denumirea de Enciclopedie a dreptului.2

Pornind de la legătura indisolubilă între drept şi stat, ceea ce face ca oamenii de ştiinţă, specialişti în teoria dreptului, să se ocupe, de asemenea, de teoria statului, au apărut lucrări teoretice cu caracter monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului şi dreptului, constituindu-se şi o disciplină distinctă de teoria generală a statului şi dreptului.3

În principiu, ştiinţa juridică ar fi incompletă, iar juristul unilateral fără studierea statului, în aşa măsură cele două fenomene statul şi dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte, noţiuni, categorii legate de stat se analizează în cadrul disciplinei Teoria generală a dreptului şi statului. În orice caz, teoria generală a dreptului şi statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul, legătura sa cu dreptul, fiindcă numai astfel va putea da o imagine armonios închegată şi bine conturată asupra dreptului.

Revenind la cercetarea şi definiţia obiectului teoriei generale a dreptului şi statului este de reţinut că ea studiază dreptul şi statul în ansamblu în generalitatea şi integritatea sa, ordinea juridică în întregime. Ea formulează definiţia dreptului şi statului, celelalte concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate ştiinţele juridice, cum sunt, bunăoară, categoriile de normă juridică izvor de drept, sistem de drept, ordine de drept, răspundere juridică, drept subiectiv ş.a. De asemenea, ea formulează o serie de principii generale, valabile pentru toate ştiinţele juridice. De exemplu, principiile legalităţii, supremaţiei legii, prezumţiei de cunoaştere a legii (nimeni nu se poate scuza de necunoaşterea legii) ş.a. Teoria generală a dreptului şi statului studiază, de asemenea, metodologia de cercetare, folosită de ştiinţa dreptului.4

O atenţie deosebită acordă această disciplină studierii corelaţiei dintre drept şi putere, drept şi stat.

Teoria generală a statului şi dreptului este, evident, o ştiinţă, întrucât ea operează cu concepte, teorii, principii, legităţi, dar din alt punct de vedere, sub alt aspect poate fi privită şi ca o artă, în măsura în care ea solicită din partea juristului pe lângă cunoştinţe, talent, măestrie şi capacitatea de a sesiza, cerceta fenomenul juridic, a-i înţelege legităţile.

Teoria generală a dreptului nu rămâne la nivelul abstracţional, ea are, de asemenea, o importanţă practică, servind nemijlocit procesului de elaborare şi aplicare a dreptului. În acest scop, este studiată tehnica juridică privind elaborarea şi realizarea actelor juridice.

Ca disciplină de învăţământ teoria generală a dreptului şi statului are şi un caracter de introducere în studiul materiilor juridice. Ea poate fi însă şi o disciplină conclusivă, de sinteză, dar pentru aceasta ar trebui studiată în ultimii ani sau chiar în ultimul an de studii, după însuşirea majorităţii materiilor.

În ce priveşte ştiinţele juridice de ramură, acestea s-au constituit pe măsura dezvoltării şi extinderii reglementărilor juridice în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale şi constituirii ramurilor (şi subramurilor) de drept. În principiu, ramura de drept formează obiectul unei ştiinţe juridice de ramură. Astfel dreptului constituţional îi corespunde ştiinţa dreptului constituţional, dreptului civil - ştiinţa dreptului civil, dreptului penal ştiinţa dreptului penal ş.a.m.d. studiul dreptului internaţional constituie obiectul ştiinţei dreptului interrnaţional.

Este important de reţinut că în denumirea curentă nu se foloseşte terminologia completă (ştiinţa dreptului constituţional) ci aceea a ramurii (drept constituţional, drept civil, drept internaţional, etc.) şi pentru a desemna disciplina ştiinţifică respectivă.

Pe măsură ce reglementările juridice abordează domenii şi aspecte noi de reglementare, fenomen ce se manifestă tot mai evident în epoca actuală ca urmare a transformărilor sociale, ştiinţifice şi tehnologice, interne şi internaţionale, apar şi noi discipline ştiinţifice sau tendinţe de a crea noi ramuri ale ştiinţelor juridice. În acest sens se vorbeşte, bunăoară, de dreptul mediului înconjurător, dreptului afacerilor, sau dreptul comunitar pentru relaţiile Comunităţii Economice Europene.5

Studiul istoric al dreptului şi statului constituie obiectul diferitelor ramuri ce formează disciplinele sau ştiinţele juridice istorice. După modul în care este abordată cercetarea istorică a dreptului, în general, în lume, într-o anumită ţară sau numai în cadrul unei anumite instituţii se pot distinge, Istoria generală a dreptului, istoria dreptului într-o anumită ţară, de pildă, Istoria dreptului Republicii Moldova sau istoria unei ramuri sau instituţii, cum ar fi istoria dreptului penal sau istoria dreptului de proprietate, etc. Aici trebuie să distingem şi disciplina istoria doctrinelor (sau gândirii) juridice care are ca obiect, aşa cum reiese din denumire, analiza evoluţiei istorice a diferitelor curente, teorii sau şcoli juridice.

La studiul fenomenului juridic îşi aduc, de asemenea, contribuţia unele ştiinţe de graniţă, interdisciplinare ce pot fi considerate ca auxiliare ştiinţelor juridice, cum sunt: criminologia, criminalistica, medicina legală, psihiatria juridică, statistica juridică, informatica sau cibernetica juridică. Folosind mijloacele proprii altor ştiinţe medicina, psihologia, cibernetica ş.a. acestea au un rol important în activitatea juridică la diferitele ei ipostaze.

 

 

 

 

 

 

 

 

METODELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE A FENOMENULUI JURIDIC

 

Consideraţii generale

Metodologia juridică poate să apară ca o ştiinţă despre ştii

Похожие работы

1 2 3 4 5 > >>