Fascismul - simbolulu negru al secolului XX

Desigur, asemenea clase mijlocii conservatoare erau suporterii potenţiali sau chiar convertiţi la fascism, din cauza configuraţiei bătăliei politice interbelice. Ameninţarea

Fascismul - simbolulu negru al secolului XX

Реферат

Политология

Другие рефераты по предмету

Политология

Сдать работу со 100% гаранией

MINISTERUL EDUCAŢIEI, TINERETULUI ŞI SPORTULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative

CATEDRA POLITOLOGIE

 

 

 

 

TEZĂ DE AN

Tema: “FASCISMUL simbolul negru al sec.XX”

 

Studentul anului III, grupa 310

Pîrgaru Anatolie

Coordonator ştiinţific:

Dumitru Strah

 

 

 

 

Chişinău 2005

 

Cuprins

 

Introducere .........................................................................................................................3

§ 1. Cauzele şi condiţiile apariţiei fascismului ................…...............................................5

§ 2. Leagănul fascismului Italia ...........................................................................…........11

§ 3. Apariţia fascismului în Germania ...............................................................................14

§ 4. Componenţa ideinică a fascismului: ideologia, politica, practica ..............................20

§ 5. Fascismul în alte ţări .........................................................................................….....26

Încheiere ...........................................................................................................................36

Bibliografie ………………………..........………..…………...............………................37Introducere

 

Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau.

La cea extremitate ideologică se afla şi nazismul german. Esenţa ideii naziste consta în promovarea idelor superioritaţii rasei germane şi a xenofobismului, a antisemitismului şi deci a exterminării tuturor evreilor din Europa, a unei politici agresive de expansiune la nivel mondial şi deci a dominării lumii. Aceste scopuri şi idei se conţineau în cartea celui ce avea să devină lider al Germaniei, Adolf Hitler, „Mein Kampf”. Aceasta idee trebuia să fie tradusă în viaţă prin lupta de clasă, un element indispensabil în preluarea puterii de catre mase.

Naziştii vin la putere în Germania pe fonul Germaniei distruse de primul război mondial, cu datorii imense şi cu o societate disperată. Prin promovarea intensă a ideei superiortăţii rasei germane ei readuc încrederea în forţele proprii acestui popor. S-a reuşit în mod miraculos ridicarea economiei germane din ruine, achitarea pagubelor de război. Deja în 1935 Hitler introduce serviciul militar obligatoriu şi începe construcţia Wehrmachtului, adică a armatei germane ce ar fi capabilă să poarte un război mondial. Astfel, prin ocuparea Zonei Renane în 1936, demarează punerea în aplicare a planurilor sale expansioniste. La 1 septembrie 1939 Germania atacă Polonia, declanşând astfel cel de-al doilea război mondial.

Elementul esenţial al a dictaturii fasciste a fost prezenţa unui lider puternic, ferm şi carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creată cu ajutorul maşinilor propagandistice ale acestor state, dar şi prin hotărârea şi cruzimea de care dădeau dovadă aceşti lideri. Un popor se lasă condus de un regim autoritar şi de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab şi neîncrezut. Anume aşa se simţeau germanii după un război pierdut şi ruşii dupa nişte schibări sociale majore, rezultatul benefic al cărora întârzia să apară. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalităţii a dat roade. Conducătorul statului însemna totul pentru fiecare şi, desigur, era îndreptăţit să elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.

Regimul fascist a conştientizat necesitatea recurgerii la militarizare pentru a-şi atinge scopurile. Surse imense din bugetul Germaniei au fost alocate armatei pentru perfecţionarea ei întru pregătirea de o eventuală confruntare militară puternică. Întreaga industrie era şi ea pusă pe picior de război marea majoritate a producţiei industriale era destinată armatei. Prin implicarea forţei de muncă în aceste ramuri s-a reuşit reducerea şomajului, ceea ce avea un caracter relativ populist. S-ar părea că întregul popor îi susţinea în întregime. Însă regimului nazist îi erau caracteristice represiuni nemiloase îndreptate asupra celor care erau consideraţi drept periculoşi pentru mersul programat al lucrurilor. Aceste măsuri au fost înterprinse atât pe teritoriile originare, cât şi pe cele ocupate.

După cum am menţionat, regimului fascist îi erau caracteristice represaliile de masă, însă spre deosebire de cel comunist, epurările din interior erau mai puţin frecvente, ele fiind îndreptate mai ales asupra evreilor şi ale teritoriilor nou-cucerite.

O psihologie de masă puternică a fost comună regimului fascist. Ideea de stat era atât de puternică, încât individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de „gândirea” de masă. Individul nu mai comportă ceva important în sine, el are valoare doar în grup. Paradele de masă demonstrează perfect acest fenomen: mii de oameni executând gesturi în unison, împinşi de puterea înfricoşătoare a acestui regim. Manipularea societăţii avea un efect miraculos.

Adevăratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, însă, în timpul celui de-al doilea război mondial. Miza era enormă pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricât de crude nu ar fi fost ele.

În aceşti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adică nimicirea evreilor. Evreii erau impuşi să trăiască în lagăre de concentrare, în ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale şi militare, introducându-li-se substanţe experimentale în sânge pentru a urmări efectul lor, expunându-i în camere de intoxicări cu gaze, arşi în crematorii. Corpurile lor neînsufleţite puteau fi încărcate în camioane şi duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii şi femeile ajunse în aceste lagăre nu erau excluşi de la tratamente inumane: erau desparţiţi de ceilalţi membri ai familiilor lor, erau impuşi la munci istovitoare pe fond de malnutriţie, schilidoţi de către gardieni, iar în caz de hotărâri ale unor funcţionari, arşi în crematorii, înpuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună cu cea mai mare cruzime. În anii războiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de război aveau şi ei parte de tratamente similare.

Pe lângă violenţa criminală, ca trăsătură similară esenţială a acestui regim, trebuie analizat şi alt aspect al sincronicităţii în pregătirea către un război de talie mondială.

Cel de-al II-lea Război Mondial cu preţul a zeci de milioane de jertfe a contribuit la distrugerea fascismului ca sistem de guvernare. Acest regim a fost la fel de crud atât în Germania, cât şi în alte state în care era instituit.

Fascismul a fost si rămâne un fenomen macabru şi tragice ale secolului XX.

Sperăm că această sistemă odioasă fascismul va constitui doar o filă tragică, dar trecută ale istoriei omenirii. Nici o explicaţie şi nici o scuză nu poate fi valabilă pentru a motiva existenţa lui.

§ 1. Cauzele şi condiţiile apariţiei fascismului

 

Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns, o reacţie la pericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general, la Revoluţia din Octombrie şi leninism în special. Fără acestea, nu ar fi existat fascismul, deoarece, deşi extremiştii demagogi de dreapta au fost prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, totuşi au fost foarte bine ţinuţi sub control înainte de 1914. În această privinţă, susţinătorii fascismului au, probabil, dreptate 

Похожие работы

1 2 3 4 5 > >>